Rolul magneziului în cultivarea cartofilor

Magneziul este un factor central în procesul de fotosinteză, deoarece este prezent în nucleul fiecărei molecule de clorofilă. Prezenţa magneziului este vitală pentru producţia de zahăr şi proteine, precum şi pentru transportul zahărului sub formă de zaharoză dinspre frunze către tuberculi.

Informaţii generale privind aplicarea magneziului

Asimilarea magneziului depinde de capacitatea de schimb de cationi a solului, iar echilibrul depinde de ceilalţi cationi din sol, în special a potasiului. O concentraţie ridicată de potasiu poate cauza deficienţă de magneziu.

Deficienţa de magneziu la cartof

Pe frunzele mature apar pete clorotice pale de-a lungul nervurii principale. Aceste pete se pot schimba în maroniu cu trecerea timpului. Marginea frunzelor rămâne deseori verde, frunzele se încreţesc şi devin fragile.